Manifest

În acest proiect, niciun cuvânt nu a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale. El reprezintă, într-un anumit sens, achitarea unei datorii personale față de Moldova. Am acționat ca un compilator și colecționar al acestui proiect, deși, după cum se știe, nu sunt scriitor. Cu toate acestea, a fost important pentru mine să așez personal literele în frazele pe care le citiți; deși nu este o viziune pur subiectivă, ci rezultatul unei cercetări. Singurul element personal aici este admirația și mândria că pământenii mei au participat atât la crearea mișcării Dada, cât și la înflorirea Parisului ca capitală culturală europeană și la multe altele. Am avut norocul ca, în pragul aderării țării la Uniunea Europeană, să pot evidenția contribuția la arta mondială a oamenilor născuți la Chișinău, Orhei și Bălți. O contribuție neașteptat de amplă ca scară. Sunt recunoscător celor care m-au îndrumat spre această comoară: Susan Goodman, curator la Muzeul Evreiesc din New York; Lesya Voiskun, istoric de artă din Tel Aviv; și Alexandr Bilinkis, șeful comunității evreiești din Moldova, la inițiativa căruia am început colectarea informațiilor.Acest proiect este dedicat artiștilor născuți în Moldova în secolul al XX-lea, care au avut un impact major asupra dezvoltării și răspândirii culturii vizuale moderne în întreaga lume. Trebuie spus de la început că vorbim în principal despre generația care a venit pe lume la granița secolelor al XIX-lea și al XX-lea — tocmai cei care au beneficiat de o schimbare tectonică a civilizației, asociată cu apariția societății de masă și, în consecință, a unei noi culturi concepute pentru consumul simultan al celor mai largi straturi sociale.

Această schimbare a accelerat extraordinar toate procesele, atât sociale, cât și personale, în primul sfert al secolului trecut, fapt ce a reverberat inevitabil în următoarele două decenii, marcate de tendințe inverse: înghețarea oricărei dezvoltări, stagnare și război. Astfel, artiștii a căror tinerețe a coincis cu anii 1940 și începutul anilor 1950 s-au trezit, ca să spunem așa, pe partea pierdută, într-o groapă entropică.

Cu toate acestea, noile organisme socioculturale născute la începutul secolului — reorganizarea democratică a Europei, ascensiunea Statelor Unite ca lider, fenomenul Internaționalei, popularizarea științei, arta și literatura modernistă, producția de serie în arhitectură și viața de zi cu zi, arta de masă (în primul rând cinematografia) — toate acestea au exercitat o influență decisivă asupra formării civilizației noastre actuale. Arta vizuală din această perioadă a primit pe bună dreptate definiția de „avangardă”, deoarece a declarat ideile de vârf și semnificațiile cheie ale noii ere.

Era avangardei (și, într-o măsură mai mică, a neomodernismului postbelic) a fost însoțită de un număr neobișnuit de mare de sloganuri, declarații și manifeste, a căror gamă ideologică era mai largă ca niciodată: de la arta de producție la formalismul pur, de la „arta trebuie să facă omul mai bun” până la „arta nu datorează nimic nimănui”. Chiar și ideea de modernitate în sine apare în versiuni radical diferite dacă, de exemplu, comparăm futuriștii italieni și dadaiștii francezi. Pentru primii, modernitatea însemna să răspundă cerințelor societății, arta fiind înțeleasă ca un motor responsabil pentru progres (prin urmare, motorul trebuie făcut mai puternic). Dadaiștii, pe de altă parte, vedeau clar abisul care se deschisese în fața lor și eșecul umanismului, care a permis societății să producă mașini pentru ucidere (prin urmare, acest „motor” trebuie deconstruit).

În spatele tuturor acestor idei și sloganuri stăteau oameni reali, cu propriile lor origini, talente, caractere și destine. Când studiem îndeaproape parcursul de viață al unor artiști specifici, apar inevitabil întrebări: cum și în ce măsură contextul istoric a afectat nu doar realizările lor creative, ci și viața lor? De exemplu, aproape uitatul astăzi Mihail Mironovici (Shleme-Meilikh) Loshakov, care a locuit la Paris până la vârsta de 38 de ani, vine în 1940 să-și viziteze rudele la Chișinău, i se impune cetățenia sovietică în contextul anexării la URSS, apoi ajunge evacuat la Celiabinsk, unde rămâne să locuiască, învățându-i pe copii să deseneze într-o manieră modernistă. Pentru „cezannismul” său, și-a pierdut slujba și a suferit diverse persecuții. Totuși, dacă ar fi rămas la Paris, Mihail Loshakov ar fi fost, cu mare probabilitate, arestat și ar fi murit mult mai devreme într-un lagăr de concentrare.

Urmărind traiectoriile artiștilor moldoveni prin lume, ajungem inevitabil la o analogie cu suveica unui război de țesut, care stabilește conexiuni și țese pânza culturii mondiale — o rețea globală de comunicare apărută în epoca imperialismului, precursorul globalizării și al rețelelor informaționale contemporane. Artiștii moldoveni, răspândiți pe tot globul, au devenit precursorii omului din epoca globalizării, pe care criticul francez Nicolas Bourriaud l-a numit homo viator (omul călător) — cel care se mișcă constant între culturi, țări și formate. Bourriaud a introdus, de asemenea, un nou concept pentru astfel de structuri de rețea, împrumutând termenul botanic „radicant” (o plantă care prinde noi rădăcini pe măsură ce crește, cum este iedera). Spre deosebire de „radical” (care se întoarce la o singură rădăcină sau origine), arta radicantă își dezvoltă rădăcinile orizontal, adaptându-se la contexte noi și schimbându-și constant identitatea.

Privind în ansamblu efervescența creativă din Moldova prezentată în acest proiect, se pare că strategiile de mobilitate în arta contemporană de astăzi sunt într-adevăr produsul unei regândiri a experienței trecute sau o reconceptualizare a circumstanțelor de viață ale unei întregi constelații de autori care au decis să-și schimbe radical locul de reședință — uneori de mai multe ori.

Paradoxal, firele acestei rețele artistice se dovedesc adesea a fi strict tradiționaliste. Tully Filmus, stabilit în Statele Unite, pare să nu fi părăsit niciodată, mental, județul Soroca din fosta gubernie Basarabia — în picturile sale, bătrânii citesc la nesfârșit Tora, hasidimii dansează, iar nunțile sunt sărbătorite ca în ștetl. În același timp, un alt moldovean devenit american, care a luat pseudonimul Spat, a fost un promotor al impresionismului și al energiilor fluide din Belle Époque, care au însuflețit contextul Marii Depresiuni. Spre deosebire de aceste exemple, Samson Flexor, stabilit la São Paulo, a promovat activ în Brazilia anilor '60 o nouă ideologie a artei non-obiective, transformând-o într-un adevărat motor al schimbării la scară latino-americană, în timp ce Marcel Janco a devenit un emisar al dadaismului, cea mai avansată mișcare a secolului al XX-lea. La sfârșitul secolului, în Moldova, statutul de ambasador al artei contemporane a fost susținut succesiv de Iurie Horovschi, Mark Verlan și Pavel Brăila.

Ce înseamnă pentru înțelegerea culturii moldovenești această strategie de tip „suveică” — construirea de poduri și legarea fenomenelor, locurilor și timpurilor? Este, desigur, dovada incluziunii în câmpul artistic global, care oferă o stare interioară de „uși deschise”, un schimb de idei și influențe reciproce, fără de care viața creativă nu este posibilă. În acest proiect, biografiile artiștilor încorporează fragmente care descriu instituții de artă renumite și fenomene artistice care reprezintă, pe de o parte, pietre de temelie în istoria artei și, pe de altă parte, puncte reale de interacțiune între nativii din Basarabia/Moldova și colegii sau prietenii lor străini.